În contextul în care peste 1,3 milioane de persoane sunt anual victime ale accidentelor rutiere, creşterea siguranței și a eficienței sistemului de transport rutier reprezintă o provocare majoră atât pentru industria automobilelor cât și pentru publicul general. În acest sens, se consideră că utilizarea tehnologiilor informaționale și de comunicații (TIC) în dezvoltarea de soluții active de siguranță auto poate contribui la reducerea cu peste 80% a numărului de accidente.
Proiectul își propune să concentreze expertize și rezultate de excepție existente în 7 instituții din 5 regiuni de dezvoltare ale României către realizarea unei platforme hibride de comunicații prin lumină vizibilă și realitate augmentată pentru dezvoltarea de sisteme inteligente de asistență și siguranță activă a autovehiculelor.
Printr-o abordare descentralizată și participativă de tip „Quadruple Helix” (împlicând interactiv mediul academic, industria, administrația publică și societatea civilă), managementul proiectului complex își propune să asigure o colaborare eficientă atât înternă cât și externă consorțiului pentru cele 4 proiecte componente.
O atenție specială va fi acordată și creșterii vizibilității și impactului cercetării pe plan internațional prin diseminarea rezultatelor cercetării în cadrul unor reviste ISI cu factor de impact ridicat și a unor manifestări știinifice de prestigiu. În Secțiunea C, sunt prezentate detaliat și cuantificat planurile de diseminare al rezultatelor pentru fiecare proiect component.
În cadrul proiectului va fi elaborat și un program comun de CDI corelat cu planul de dezvoltare instituțională al fiecărui partener ce va detalia sustenabilitatea colaborării după finalizarea proiectului (incluzând obligația de a păstra persoanele nou angajate cel puțin 2 ani după finalizarea proiectului, susținerea centrelor de cercetare cu posibilități de relansare (ex. Centrul MANSiD) și modalitățile de consolidare instituțională.