Analiza unor noi factori de risc ce influenteaza controlul ingestiei alimentelor si reglarea greutatii corpului

Proiect de cercetare: PN-II-ID-PCE-2012-4-0608

Programul: IDEI


Tipul proiectului: Proiecte de cercetare exploratorie

Numar contract: 48/02.09.2013


Perioada de desfasurare: Septembrie 2013— Septembrie 2016

Director de proiect: Prof. Dr. Mihai COVASA

Departamentul de Sanatate si Dezvoltare Umana

Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava, Romania

E-mail: geman@eed.usv.ro, iulian@eed.usv.ro

Obiective

Obiectivul general al acestui proiect este de a investiga rolul in semnalizare a componentelor orale si post-orale, in controlul aportului alimentar si in declansarea obezitatii.

Primul obiectiv consta in a verifica daca sobolanii predispusi la obezitate au deficit de transmitere si semnalizare la nivelul caii orale si post-orale, ceea ce ar duce la hiperfagie si cresterea in greutate. Nu se stie inca daca functiile de alterare a gustului, chemoreceptorii intestinali si sensibilitatea pentru obezitate sunt trasaturi comune sau deficiente dobandite de la factorii de mediu.

Al doilea obiectiv propus consta in identificarea mecanismelor (fiziologice, metabolice, neurale) care stau la baza relatiei dintre flora bacteriana intestinala (microbiota) si reglarea echilibrului energetic la animalele predispuse obezitatii.

Pentru a atinge aceste obiective, proiectul este impartit in patru etape stiintifice principale.

Etapa 1 - Vor fi analizate functiile de preferinta pentru gust folosind animale predispuse (OP) si rezistente (OR), care sunt expuse la un regim hiper-lipidic, hiper-energetic (HE/HF). Folosind teste de preferinta cu timp scurt de testare, vom analiza sensibilitatea orala la o varietate de solutii cu concetratii diferite, care sunt preferate de sobolanii OP si OR. Rolul sistemului dopaminergic (DA) implicat in recompensa, in medierea raspunsurilor orosenzoriale pentru zaharuri si grasimi vor fi, de asemenea, examinate.

Etapa 2 - Va fi examinata sensibilitatea post-orala a nutrientilor si a peptidelor la nivel intestinal, la sobolani OP si vor fi stabilite relatiile de baza dintre recompensa gustativa, in care predomina regimul HE/ HF (din dieta sobolanilor) si feedback-ul intestinal. Animalele vor primi perfuzie intraintestinala de nutrienti (glucoza sau lipide) sau administrare sistemica de GLP-1 agonist, o peptida de satietate activata ca raspuns la nutrienti de catre celulele distale intestinale L. In plus, contributia receptorilor D1R si D2R in schimbarea sensibilitatii nutrientilor va fi analizata prin utilizarea de antagonisti ai receptorilor DA.

Etapa 3 - Se va analiza rolul microbiotei intestinale in controlul ingestiei de alimente si in aparitia obezitatii, precum si rolul acestei flore biologice intestinale in modularea satietatii, de sensibilitate la nutrienti, in metabolismul si functiile care controleaza apetitul, si in reglarea homeostaziei energetice.

Etapa 4 - Vor fi evaluate relatiile cauza-efect intre microbiota intestinala si obezitate, prin efectuarea de studii echivalente intre animale cu microbiota intacta, la animalele OP, OR si la animalele cu microbiotica absenta. Obiectivul consta in a verifica daca, comportamentul, dar si modificarile biologice asociate fenotipului si/sau dietei sunt transmisibile la animalele GF.